Sari la conținutul principal

FAQs

Below you can find the answer to your question.
If you are searching in your language and you are not getting any results, please try in English. The content may not yet be translated.

În perioada de depunere a candidaturilor, puteți trimite întrebări sau cereri de adaptare prin intermediul formularului online pe care vi se va cere să îl completați după depunerea candidaturii. Linkul către formularul online va fi disponibil în formularul dumneavoastră de candidatură. Nu uitați să încărcați un certificat medical cu data la care a avut loc sau se estimează că va avea loc nașterea.

Dacă aflați mai târziu că sunteți însărcinată sau dacă nașteți în perioada în care are loc procedura de selecție, vă rugăm să scrieți cât mai rapid un e-mail echipei dedicate din EPSO (epso-accessibility@ec.europa.eu). Atașați un certificat medical care confirmă data la care a avut loc sau se estimează că va avea loc nașterea.

Vom analiza cererea dumneavoastră și vă vom informa cu privire la opțiunile posibile.

Pentru EPSO, egalitatea, diversitatea și incluziunea sunt principii primordiale. Depunem toate eforturile pentru a respecta egalitatea de șanse, de tratament și de acces pentru toți candidații.

Dacă simțiți că ați fost tratat(ă) inechitabil sau discriminatoriu pe criterii de: sex, rasă, culoare, etnie sau origini sociale, caracteristici genetice, limbă, religie sau credință, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, proprietate, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală, vă rugăm să ne contactați imediat pentru a ne comunica observațiile și preocupările dumneavoastră.

Acordăm atenție maximă reacțiilor pe care le primim de la candidați. Dumneavoastră sunteți în centrul politicilor și practicilor noastre de garantare a egalității, diversității și incluziunii. Aflați cum punem aceste politici în practică de pe pagina Cum asigură EPSO egalitatea de șanse.

Accesibilitatea este foarte importantă pentru EPSO. De aceea, lucrăm în permanență la îmbunătățirea accesibilității modalităților de comunicare și a procedurilor noastre de selecție.  

Dacă totuși întâmpinați probleme legate de accesibilitatea contului dumneavoastră de candidat/a site-ului nostru, contactați-ne pentru a ne comunica observațiile și recomandările dumneavoastră. 

Dacă este necesar, producem formate adaptate, accesibile tehnologiei asistive. 

Cu ajutorul mesajelor dumneavoastră, ne putem îmbunătăți accesibilitatea serviciilor, în beneficiul tuturor candidaților. 

Găsiți detalii despre eforturile EPSO de ameliorare a accesibilității pe pagina dedicată egalității de șanse. 

Testele EPSO sunt concepute și monitorizate atent de către echipa EPSO de psihologi ocupaționali, împreună cu membrii comisiei de evaluare din instituțiile UE care sunt, la rândul lor, selecționați cu grijă.

EPSO monitorizează permanent ultimele evoluții și inovații în materie de concepere a testelor, bazate pe cercetare științifică. În ultimii ani, a introdus testarea online în procedurile sale de selecție.

Obiectivul principal al testelor de raționament ale EPSO nu este de a reduce numărul de candidați, ci de a evalua dacă aceștia dețin principalele abilități de raționament necesare unui angajat al unei instituții UE.

Bazate pe studii științifice consacrate, aceste teste estimează foarte bine performanțele profesionale ulterioare (comparativ cu testele bazate strict pe cunoștințe).

Chiar dacă întrebările nu sunt aceleași pentru toți candidații din cadrul aceluiași concurs, nivelul lor de dificultate este identic, ceea ce asigură egalitatea de tratament.

Validitatea și fiabilitatea testelor-grilă pe calculator a fost confirmată de jurisprudența Curții de Justiție a UE. De altfel, Curtea a confirmat că aceste teste respectă principiul echității și al egalității de tratament.

În același timp, testele-grilă îi permit EPSO să evalueze eficient și clar un număr foarte mare de candidați într-un timp foarte scurt.

Cadrul de competențe definește competențele pe care instituțiile și organismele UE deservite de EPSO le consideră esențiale pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor oricărui post.

Unele dintre competențe sunt evaluate de EPSO, în etapa de selecție, iar altele sunt evaluate chiar de instituțiile și organismele UE, în etapa de recrutare.

Pentru profiluri mai specializate, instituțiile UE caută candidați cu înaltă calificare în domeniul lor de expertiză.

Consultați anunțul de concurs pentru detalii despre competențele specifice cerute în domeniul în cauză și despre testele prin care se vor evalua competențele generale și cele în domeniu.

De asemenea, citiți care sunt competențele generale analizate și ce elemente („ancore”) sunt luate în considerare la evaluarea fiecărei competențe.

Da. Atunci când vă înscrieți la un concurs EPSO, puteți preciza dacă doriți sau nu ca datele dumneavoastră de contact să le fie comunicate autorităților naționale din țara dumneavoastră.

Dacă da, EPSO le poate transmite numele, adresa dumneavoastră de e-mail și referința concursului în cauză, astfel încât autoritățile naționale să vă poată propune un eventual sprijin pentru procesul de selecție și recrutare (ex. cursuri, sesiuni de informare sau materiale de orientare).

Alegerea este opțională și se aplică numai concursului respectiv. De fiecare dată când depuneți o nouă candidatură, precizați ce preferați.

Odată ce v-ați dat consimțământul, vi-l puteți retrage oricând contactând autoritățile naționale relevante.

Datele personale sunt prelucrate cu respectarea normelor UE aplicabile privind protecția datelor.

Dacă atunci când ați depus cererea de reexaminare ați primit o confirmare de primire, nu este nevoie să trimiteți o atenționare – decât dacă a trecut mult timp de atunci.

Răspunsurile la cererile de reexaminare pot veni după câteva săptămâni, deoarece comisia de evaluare trebuie să se reunească pentru a lua o decizie înainte de a da un răspuns.

Dacă sunteți readmis(ă) în urma reexaminării, veți reintra în procedura de selecție în etapa în care ați fost exclus(ă), indiferent de etapa în care a ajuns concursul între timp.

Toți candidații care se înscriu la procedurile de selecție EPSO trebuie să fie cetățeni ai cel puțin unui stat membru al UE.

  • Dacă sunteți cetățean britanic, dar aveți și cetățenia unui stat membru al UE, atunci vă puteți depune candidatura. 
  • Dacă dețineți doar cetățenie britanică, nu sunteți eligibil(ă) să vă depuneți candidatura la procedurile de selecție EPSO, din cauza retragerii Regatului Unit din UE. 

Dacă obțineți ulterior cetățenia unui stat membru al UE, vă puteți actualiza cetățenia în contul dumneavoastră EPSO și vă puteți depune candidatura la viitoarele proceduri de selecție.

Consultați și pagina: Drepturile și oportunitățile care decurg din cetățenia UE.