Atribuții tipice
În calitate de jurist-lingvist în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, trebuie să puteți traduce în limba de concurs, din cel puțin alte două limbi oficiale ale UE (din care, la acest concurs, una trebuie să fie limba franceză), texte juridice adesea complexe (hotărâri ale Curții de Justiție și ale Tribunalului, concluzii ale avocaților generali, memorii ale părților etc.). De asemenea, trebuie să puteți revizui astfel de traduceri și să furnizați analize juridice în cooperare cu grefele și cu celelalte departamente ale Curții de Justiție a UE. În vederea exercitării atribuțiilor care le revin, juriștii-lingviști utilizează instrumente informatice și birotice obișnuite.